Primăria Municipiului Timișoara continuă investițiile în servicii moderne pentru seniori și persoane vulnerabile

0

Primăria Municipiului Timișoara continuă investițiile în servicii moderne pentru seniori și persoane vulnerabile

Primăria Municipiului Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială (DAS), face pași concreți pentru modernizarea serviciilor dedicate seniorilor și persoanelor vulnerabile. Primele dotări și echipamente achiziționate prin proiectul european HEARTS – HEalthy Aging care Resources and pracTiceS au ajuns deja la beneficiarii serviciilor sociale din oraș.

În cadrul proiectului, au fost achiziționate două autoturisme destinate transportului persoanelor vârstnice, recepționate și pregătite pentru utilizare. Acestea vor facilita accesul seniorilor la centrele de zi și la activitățile specifice, contribuind semnificativ la creșterea mobilității și a gradului de incluziune socială. Un Citroën SpaceTourer, cu 8+1 locuri, a fost alocat Centrului de Zi „Sf. Arh. Mihail și Gavril”, iar un Dacia Jogger Extreme TCe, cu 7 locuri, este utilizat de Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități din cadrul Complexului „Dr. Aurora Heim”.

Totodată, la Căminul pentru persoane vârstnice „Inocențiu M. Klein” au fost realizate primele dotări prevăzute în proiect. Este vorba despre 25 de paturi moderne cu telecomandă pentru reglaj, saltele cu husă impermeabilă, scaune cu rotile electronice pliabile și cu acționare manuală, precum și alte echipamente de sprijin menite să crească nivelul de confort, siguranță și autonomie al rezidenților.

În perioada următoare, proiectul prevede achiziția de echipamente medicale pentru kinetoterapie și fizioterapie. Acestea vor sprijini procesele de recuperare, menținerea mobilității și îmbunătățirea stării generale de sănătate a seniorilor care beneficiază de serviciile centrelor de zi și ale unităților rezidențiale.

„Este una dintre prioritățile noastre ca seniorii Timișoarei să aibă o viață trăită în demnitate. Investim constant în calitatea și diversificarea serviciilor sociale pe care le furnizăm, iar fiecare proiect nou înseamnă mai multă grijă pentru mai mulți oameni care au nevoie de acest suport”, a declarat primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz.

Prin proiectul HEARTS sunt reabilitate și modernizate două centre de zi – „Dr. Aurora Heim” și „Sf. Arh. Mihail și Gavril” – precum și Clubul Pensionarilor și Căminul pentru persoane vârstnice „Inocențiu M. Klein”. Investițiile vor deservi aproximativ 200 de beneficiari lunar, contribuind la dezvoltarea unor servicii sociale integrate și adaptate nevoilor reale ale comunității.

„Modernizarea serviciilor sociale este o prioritate pentru DAS Timișoara. Achizițiile realizate prin proiectul HEARTS ne ajută să dezvoltăm servicii moderne, care să răspundă nevoilor seniorilor și să asigure un nivel mai ridicat de confort și autonomie”, a subliniat Emese Esztero, Director General al Direcției de Asistență Socială Timișoara.

Proiectul „HEARTS: HEalthy Aging care Resources and pracTiceS – ROHU00105” este implementat de Direcția de Asistență Socială Timișoara, în parteneriat cu Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara și Spitalul Hódmezővásárhely-Makó din Ungaria, fiind finanțat prin Programul Interreg VI-A România–Ungaria.

Valoarea totală a proiectului gestionat de DAS Timișoara este de 550.000 de euro, din care 440.000 de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile, 99.000 de euro provin de la bugetul de stat, iar 11.000 de euro constituie contribuția bugetului local al Municipiului Timișoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *