Bărbat scos din Canalul Bega, la Timișoara. Victima a fost resuscitată și transportată la spital
Bărbat scos din Canalul Bega, la Timișoara. Victima a fost resuscitată și transportată la spital

Un bărbat a fost salvat din Canalul Bega, în zona Splaiului Nistrului din Timișoara, după o intervenție de amploare a pompierilor și echipajelor SMURD. Victima a fost extrasă din apă, resuscitată la fața locului și transportată ulterior la spital, în stare de inconștiență, dar cu semne vitale.
Incidentul a avut loc în jurul orei 20:05, când echipajele de intervenție au fost solicitate să acționeze pentru salvarea unei persoane căzute în Canalul Bega, pe Splaiul Nistrului, în municipiul Timișoara.
La locul evenimentului au fost mobilizați 10 pompieri, care au intervenit cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, două bărci, o autospecială de scafandri și două echipaje SMURD.
Potrivit primelor informații transmise de autorități, victima este un bărbat. După ce a fost localizată și extrasă din apă, echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare.
Conform ultimelor informații, intervenția a avut un rezultat favorabil, iar bărbatul a fost transportat la spital cu o autosanitară SMURD de terapie intensivă mobilă (tip C), cu medic, fiind inconștient, însă prezentând semne vitale.
Cauzele care au dus la căderea bărbatului în Canalul Bega urmează să fie stabilite de autoritățile competente.
