Tren metropolitan la Timișoara. Proiectul Primăriei a primit acordul Ministerului Transporturilor
Tren metropolitan la Timișoara. Proiectul Primăriei a primit acordul Ministerului Transporturilor
Proiectul trenului metropolitan din Timișoara face un pas important înainte. Ministerul Transporturilor și-a dat acordul de principiu pentru investiția propusă de Primăria Municipiului Timișoara, care vizează dezvoltarea unei rețele de tren urban electric, integrată cu transportul public din oraș și din zona metropolitană.
Următoarea etapă pentru implementarea proiectului este semnarea unui parteneriat între municipalitate și Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, document care va permite demararea procedurilor necesare pentru realizarea investiției.
Dominic Fritz: „Un proiect care va transforma modul de deplasare în Timișoara”
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a salutat decizia Ministerului Transporturilor și a subliniat importanța investiției pentru dezvoltarea orașului și a regiunii.
„Mă bucur că avansăm cu acest proiect de viitor pentru Timișoara și îi mulțumesc ministrului Transporturilor pentru promptitudine și deschidere. Este un proiect cu bătaie lungă care va transforma radical modul de deplasare în Timișoara și spre Timișoara și care deschide noi oportunități de dezvoltare a orașului”, a declarat edilul.
Primăria Timișoara va realiza studiul de fezabilitate
Pentru a accelera implementarea proiectului, Primăria Timișoara și-a asumat realizarea studiului de fezabilitate pentru întregul traseu al viitorului tren metropolitan. Documentația va include atât terenurile aflate în proprietatea municipalității, cât și infrastructura administrată de CFR.
După semnarea protocolului de colaborare dintre cele două instituții, administrația locală va lansa procedura de achiziție pentru elaborarea studiului de fezabilitate.
Cum va arăta traseul trenului metropolitan
Noua rețea feroviară este gândită pentru a oferi o alternativă rapidă și eficientă de transport între Timișoara și zona metropolitană, precum și pentru a facilita legătura cu municipiul Arad.
Potrivit proiectului, traseul va porni din cartierul Aeroport, va traversa Gara de Nord, apoi va continua spre Freidorf, zona Shopping City Timișoara și liniile feroviare din sudul și sud-estul orașului, deservind localitățile Chișoda, Giroc și Rudicica. Capătul traseului este propus în Zona Industrială Buziașului, în apropierea Căii Stan Vidrighin.
Stații noi și conexiuni cu transportul public
Proiectul prevede amenajarea unor stații moderne atât pe actualul coridor CFR, cât și în puncte importante din oraș, printre care:
- zona Oituz;
- Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”;
- Freidorf;
- strada Ardealului;
- zona centrului comercial de pe Calea Șagului.
Extinderea traseului spre sudul zonei metropolitane va include stații în Chișoda, Giroc, Rudicica și la intrarea în Moșnița Nouă.
În Zona Industrială Buziașului este prevăzută amenajarea unui hub intermodal, care va asigura conexiuni rapide cu rețeaua de tramvaie de pe Calea Stan Vidrighin.
Transport integrat pentru navetiști
Fiecare stație va fi proiectată pentru a facilita transferul între diferitele mijloace de transport. Investiția include parcări pentru autoturisme, spații dedicate bicicletelor, acces facil pentru pietoni și legături directe cu rețeaua de transport public din Timișoara.
Autoritățile estimează că viitorul tren metropolitan va contribui la reducerea traficului rutier, la scurtarea timpilor de deplasare și la dezvoltarea unei mobilități moderne în întreaga zonă metropolitană a Timișoarei.
