Timișoara extinde serviciile publice în cartiere. 11 spații municipale vor deveni cabinete medicale și centre educaționale

0

Timișoara extinde serviciile publice în cartiere. 11 spații municipale vor deveni cabinete medicale și centre educaționale

Municipiul Timișoara, prin Administrația pentru Sănătate și Educație (ASEMT), pregătește transformarea a 11 spații aflate în proprietatea orașului în cabinete medicale, centre educaționale și spații dedicate sprijinului comunitar. Scopul este extinderea serviciilor publice de sănătate și educație, astfel încât acestea să fie mai accesibile locuitorilor din cartiere.

Potrivit administrației locale, spațiile care urmează să fie reamenajate sunt amplasate în cartierele Soarelui, Lipovei, Tipografilor și Aradului. Acestea vor găzdui servicii adaptate nevoilor comunității, în funcție de specificul fiecărei zone.

„Vrem să aducem cât mai multe servicii din domeniul educației și al sănătății cât mai aproape de timișoreni, în funcție de nevoile fiecărui cartier. Sunt spații care acum nu sunt folosite la nivelul potențialului pe care îl au și vrem să schimbăm acest lucru. Sunt încrezător că noile activități din aceste spații vor contribui la creșterea calității vieții în cartiere și vor face serviciile publice mai accesibile pentru comunitate”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Pentru implementarea proiectului, Consiliul Local Timișoara va analiza o hotărâre privind darea în administrarea ASEMT a celor 11 spații. Instituția va coordona atât procesul de amenajare, cât și organizarea activităților care vor funcționa în noile locații.

În funcție de dimensiunea și destinația fiecărui spațiu, aici vor putea funcționa cabinete medicale, activități educaționale, precum și servicii de sprijin destinate copiilor și familiilor.

Prin această inițiativă, administrația locală urmărește valorificarea unor spații aflate în proprietatea municipiului și dezvoltarea unei rețele de servicii publice mai apropiate de comunitate.

Proiectul de hotărâre poate fi consultat pe site-ul Primăriei Timișoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *