Pompierii din Timiș pleacă în Franța pentru a sprijini lupta împotriva incendiilor de pădure

0

 

Pompierii din Timiș pleacă în Franța pentru a sprijini lupta împotriva incendiilor de pădure

Pompierii din județul Timiș vor participa și în vara anului 2026 la una dintre cele mai importante misiuni internaționale de protecție civilă, alăturându-se modulului național specializat de stingere a incendiilor de pădure, care va acționa în sprijinul autorităților din Franța.

Misiunea se desfășoară în baza cooperării europene în situații de urgență și are ca scop consolidarea capacității de intervenție în perioada în care riscul producerii incendiilor de vegetație și pădure este foarte ridicat.

Pe parcursul lunii iulie 2026, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș va disloca o autocisternă cu o capacitate de 30.000 de litri de apă. Autospeciala va avea un rol esențial în alimentarea cu apă a echipajelor de stingere, asigurând un flux continuu în zonele unde sursele naturale sau rețelele de alimentare sunt insuficiente ori lipsesc complet. De asemenea, autocisterna poate fi utilizată și pentru asigurarea apei potabile, dacă situația din teren o va impune.

Din cadrul ISU Timiș vor participa patru pompieri, efectivele urmând să fie schimbate la jumătatea lunii iulie, pentru a menține capacitatea operațională pe întreaga durată a misiunii.

Participarea salvatorilor români la acest program de pre-poziționare reprezintă o contribuție importantă la eforturile autorităților franceze de combatere a incendiilor de pădure și demonstrează solidaritatea dintre statele europene în domeniul protecției civile.

Prin profesionalismul și experiența acumulată în intervențiile din țară și din străinătate, pompierii timișeni vor reprezenta România într-o misiune care are ca obiectiv protejarea vieților omenești, a comunităților și a mediului înconjurător.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *