Primăria Municipiului Timișoara pune în funcțiune, începând cu 1 septembrie, cel de-al doilea lot de insule ecologice

0

Primăria Municipiului Timișoara pune în funcțiune, începând cu 1 septembrie, cel de-al doilea lot de insule ecologice

Începând cu data de 1 septembrie, Primăria Municipiului Timișoara va pune în funcțiune cel de-al doilea lot de insule ecologice, un pas important în modernizarea sistemului de colectare a deșeurilor și în crearea unui mediu urban mai curat și mai sănătos. Aceste sisteme inteligente contribuie la menținerea curățeniei în cartiere, reduc mirosurile neplăcute generate de depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor și sprijină un trai mai sănătos pentru timișoreni.

Noul lot cuprinde 25 de insule ecologice, amplasate strategic în toate zonele orașului, completând rețeaua deja existentă. Scopul este acela de a crește gradul de colectare selectivă și de a reduce impactul negativ asupra mediului înconjurător.

Pentru o utilizare corectă și eficientă a acestora, Primăria, în parteneriat cu RETIM și Poliția Locală, continuă să organizeze întâlniri de informare și instruire destinate locuitorilor din zonele vizate. Informarea corectă este esențială pentru succesul acestui proiect, iar implicarea comunității joacă un rol central.

Primele 19 insule, puse în funcțiune în zonele Calea Aradului și Calea Torontalului, au adus deja rezultate vizibile. Potrivit datelor colectate de municipalitate, s-a înregistrat o scădere a gradului de contaminare a deșeurilor reciclabile, în special în ceea ce privește plasticul, semn că timișorenii răspund pozitiv la noile soluții de colectare.

Sistemul este în continuă îmbunătățire, fiind ajustat pe baza observațiilor și sesizărilor primite de la cetățeni, pentru a răspunde cât mai bine nevoilor reale ale comunității.

Insulele ecologice sunt gestionate de RETIM și ADID, care se ocupă de operarea, monitorizarea și întreținerea acestora. Fiecare unitate este dotată cu cinci containere pentru colectarea separată a deșeurilor:

  • biodegradabil

  • rezidual

  • plastic/metal

  • hârtie/carton

  • sticlă

Accesul la containere se face pe bază de cartelă, iar sistemul este dotat cu senzori digitali care monitorizează nivelul de umplere și trimit alerte automate în caz de utilizare incorectă.

Achiziția acestor insule ecologice a fost realizată printr-un program național al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și face parte dintr-un proiect amplu derulat de municipalitate pentru modernizarea infrastructurii de colectare a deșeurilor.

În total, au fost instalate 100 de insule ecologice, care vor deservi aproximativ 9.000 de apartamente și 27.000 de locuitori, în special din zonele cu densitate ridicată ale orașului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *