Se suspendă temporar încasarea taxelor de concesiune pentru locurile de veci în Timișoara, în lunile decembrie 2025 și ianuarie 2026

0

Se suspendă temporar încasarea taxelor de concesiune pentru locurile de veci în Timișoara, în lunile decembrie 2025 și ianuarie 2026

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând cu 2 decembrie 2025, încasarea taxelor de concesiune pentru locurile de veci va fi sistată pe întreaga perioadă a lunilor decembrie 2025 și ianuarie 2026. Măsura este una temporară, necesară pentru procedurile anuale de închidere și deschidere de exercițiu financiar, precum și pentru actualizarea evidențelor specifice ale Serviciului Cimitire.

În acest interval, deși taxele nu se pot achita, cetățenii pot depune documentele necesare încheierii contractelor de concesiune la camera 12 din cadrul instituției. Activitatea normală de încasare va fi reluată de la 1 februarie 2026.

Documente necesare pentru locurile de veci noi

Pentru încheierea contractelor aferente locurilor de veci noi, solicitanții trebuie să depună:

Cererea pentru concesionarea locului de veci, completată și semnată

Actul de identitate (CI/BI)

Certificatul de deces al persoanei înhumate

Adeverință sau confirmare emisă de administratorul cimitirului, conținând:

Denumirea cimitirului

Parcela, rândul și numărul locului

Situația existentă în teren (loc liber sau ocupat)

Documente necesare pentru locurile de veci existente

Pentru reînnoirea sau actualizarea contractelor de concesiune pentru locuri de veci deja existente, sunt necesare:

Cererea tip pentru concesionare, completată și semnată

Actul de identitate al solicitantului

Copia actelor de identitate ale tuturor moștenitorilor înscriși în certificatul de moștenitor

Certificatul de deces al persoanei înhumate

Certificatul de moștenitor

Declarație notarială de renunțare, acord între moștenitori sau alte documente în cazuri speciale

Contractul de concesiune anterior

Procura notarială, în cazul depunerii prin împuternicit

Documente justificative, după caz (acte privind schimbarea numelui, hotărâri judecătorești, acte medicale necesare pentru facilități legale)

Informații suplimentare

Pentru orice detalii suplimentare, cetățenii se pot adresa Serviciului Cimitire, la camera 10 din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *