Timișoara va avea un adăpost modern pentru animalele fără stăpân: Primăria a lansat procedura de achiziție pentru serviciile de proiectare

0

Timișoara va avea un adăpost modern pentru animalele fără stăpân: Primăria a lansat procedura de achiziție pentru serviciile de proiectare

Municipiul Timișoara a făcut un pas important în direcția protecției animalelor fără stăpân, inițiind procedura de achiziție a serviciilor de proiectare pentru construirea unui adăpost modern. Noua facilitate va putea găzdui un număr minim de 550 de câini și aproximativ 100 de pisici, răspunzând astfel unei nevoi acute de pe raza municipiului.

„În sfârșit, Timișoara va avea propriul adăpost pentru câinii abandonați și nu va mai depinde de servicii private care au generat atâtea nemulțumiri. Lucrăm în continuare la a-i convinge pe oameni să își sterilizeze câinii și astfel să oprim abandonul câinilor în oraș. O comunitate modernă e una care arată respect, atât față de oameni, cât și față de animale”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Noul adăpost va fi amplasat în cartierul Freidorf, în apropierea pistei de biciclete care leagă Timișoara de Serbia, și va ocupa o suprafață estimată de jumătate de hectar. Conform planurilor, infrastructura va include multiple spații specializate pentru îngrijirea și tratarea animalelor: sală de așteptare, sală de consultații, sală de operații, carantină, radiologie, terapie intensivă, maternitate, laborator, dar și spații tehnice pentru depozitare.

Pentru a asigura un mediu complet funcțional, proiectul prevede și amenajarea unei pensiuni pentru animale, a unui spațiu dedicat depozitării hranei și materialelor necesare, precum și a unei bucătării pentru pregătirea hranei. În plus, vor fi realizate facilități conexe, precum o parcare cu 30 de locuri, un loc de joacă pentru câini și infrastructură pentru gestionarea responsabilă a animalelor decedate, în conformitate cu normele sanitare și de mediu.

Inițiativa aparține consilierului local Rodica Militaru, în timp ce documentația de Plan Urbanistic Zonal (PUZ) a fost realizată pro bono de consilierul arhitect Răzvan Negrișanu, alături de o echipă de specialiști, și a fost donată municipalității.

Valoarea estimată a contractului pentru serviciile de proiectare – care include studiul de fezabilitate și proiectarea tehnică – este de 225.294 lei (fără TVA). Firmele interesate pot consulta detalii suplimentare pe site-ul oficial al Primăriei Timișoara: primariatm.ro – secțiunea achiziții publice.

Acest proiect reprezintă un pas major spre un sistem modern și etic de gestionare a animalelor fără stăpân și subliniază angajamentul administrației locale față de bunăstarea animalelor și a comunității.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *