Asociația Act for Tomorrow și Primăria Timișoara dau startul unei noi inițiative de regenerare urbană în cartierul Fabric
Asociația Act for Tomorrow și Primăria Timișoara dau startul unei noi inițiative de regenerare urbană în cartierul Fabric
Asociația Act for Tomorrow, în parteneriat cu Primăria Municipiului Timișoara, lansează o nouă inițiativă de regenerare urbană în cartierul Fabric, care va transforma un teren neutilizat într-o mini-pădure urbană. Evenimentul de plantare va avea loc sâmbătă, 12 aprilie, începând cu ora 09:30, și face parte din programul „România Plantează pentru Mâine”, susținut de OMV Petrom – cea mai amplă inițiativă de împădurire cu sprijin privat din țară.
Această acțiune marchează începutul unei noi colaborări strategice între autoritățile locale și societatea civilă, având scopul de a extinde suprafața de spații verzi din Timișoara și de a oferi locuitorilor oportunități de a se reconecta cu natura, chiar în centrul orașului.
Pe o suprafață de 750 mp, care nu a fost valorificată până în prezent, vor fi plantați arbori, arbuști și plante perene din specii atent alese, care pot rezista în condițiile urbane. Noua mini-pădure urbană va funcționa ca un filtru natural pentru aer, va contribui la reducerea efectului de insulă de căldură și va deveni un loc de întâlnire pentru comunitatea locală, îmbunătățind astfel calitatea vieții și sănătatea colectivă.
Această inițiativă vine ca răspuns direct la cerințele locuitorilor din cartierul Fabric, care au propus transformarea acestui teren neutilizat într-un spațiu verde, accesibil și benefic pentru toți. Astfel, proiectul reprezintă un exemplu concret de implicare civică în procesul de regenerare urbană, cu scopul de a crea un mediu mai sănătos și mai verde în oraș.
Participarea la eveniment este deschisă tuturor celor care doresc să se implice activ în dezvoltarea unui oraș mai sustenabil. Înscrierea se poate face exclusiv prin completarea formularului disponibil online: https://forms.gle/hg8kc4Xf5WKj37fg7. Toate costurile necesare organizării evenimentului vor fi suportate de organizatori.
Pădurile urbane reprezintă o soluție eficientă pentru combaterea schimbărilor climatice în orașe. Prin densitatea vegetației și diversitatea speciilor, acestea contribuie la reducerea temperaturilor, absorb dioxidul de carbon, filtrează aerul de particule poluante și oferă habitate pentru insecte polenizatoare și păsări. Integrarea pădurilor urbane în infrastructura orașelor este o direcție tot mai prezentă în Europa, iar Timișoara face acum un pas important în această direcție.
„Suntem încântați să demarăm această colaborare cu Primăria Timișoara, chiar într-un cartier unde locuitorii au propus inițiativa. Mini-pădurea urbană și întreaga zonă regenerată din Fabric vor deveni un exemplu despre cum orașele pot deveni mai verzi și mai sustenabile atunci când cetățenii, administrația și organizațiile societății civile lucrează împreună. Ne propunem ca acest proiect să fie primul dintr-o serie de 4 sau 5 zone regenerate anul acesta”, a declarat Andrei Coșuleanu, președintele Act for Tomorrow.
„Direcția în care vrem să ducem Timișoara este una clară – mai mult verde, mai puțină poluare. Colaborarea cu Act for Tomorrow aduce un plus de expertiză și energie în eforturile noastre. Plantarea mini-pădurii urbane în cartierul Fabric este primul pas în acest sens, iar faptul că inițiativa provine de la timișoreni face ca acest proiect să fie cu atât mai special. Îi încurajăm pe toți să ni se alăture la plantare și să contribuie la transformarea verde a orașului”, a declarat Ruben Lațcău, Viceprimarul Municipiului Timișoara.
Astfel, acest proiect simbolizează un pas important în direcția unui Timișoara mai verde, în care locuitorii devin parte activă a regenerării urbanistice, contribuind la construirea unui oraș mai curat și mai sustenabil pentru viitor.
