Timișoara Participă, în Premieră, la MIPIM – Festivalul Global Urban din Cannes
Timișoara Participă, în Premieră, la MIPIM – Festivalul Global Urban din Cannes
Timișoara face un pas important pe scena internațională, participând în premieră la MIPIM, cel mai prestigios eveniment dedicat pieței imobiliare internaționale, care se desfășoară între 11 și 14 martie 2025, la Palais des Festivals din Cannes, Franța. Este pentru prima dată când o administrație publică din România ia parte la acest târg de renume global, care reunește lideri din domeniul imobiliar, urbanismului, infrastructurii și dezvoltării orașelor.
MIPIM este un eveniment esențial pentru atragerea de investiții și parteneriate strategice, oferind o platformă unică pentru networking. În acest context, Timișoara își propune să atragă noi investitori care să contribuie la dezvoltarea sa economică și urbanistică. Primarul Dominic Fritz va reprezenta orașul la acest târg și va lua parte la conferința „România: Hub-ul emergent de investiții din Europa Centrală și de Est”, alături de lideri din sectorul imobiliar și administrație publică.
„Timișoara este într-un proces accelerat de modernizare și creștere economică, iar prezența noastră la MIPIM este o oportunitate uriașă de a atrage investiții și parteneriate pentru dezvoltarea orașului. Suntem aici ca să promovăm proiecte de regenerare urbană, soluții sustenabile și să stabilim conexiuni valoroase cu investitori și lideri din industrie”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Pe parcursul evenimentului, primarul Fritz va fi prezent și la standul Timișoarei, unde va răspunde întrebărilor celor interesați de potențialul orașului. De asemenea, el va avea întâlniri oficiale, inclusiv cu primarul din Porto, Rui Moreira, consolidând astfel relațiile și oportunitățile de colaborare între orașe europene.
MIPIM atrage personalități de renume mondial, printre care primarul Londrei, Sadiq Khan, și fostul premier al Italiei, Mario Draghi, actual președinte al Băncii Centrale Europene. De asemenea, evenimentul reunește peste 110 primari și viceprimari din toată Europa, inclusiv din orașe importante precum Roma, Madrid, Atena, Bologna, Koln, Dusseldorf, Vilnius și Riga.
Participarea Timișoarei la MIPIM subliniază angajamentul orașului de a se dezvolta într-un centru urban european modern, sustenabil și atractiv pentru investiții. Acesta este un pas important în atragerea de capital și în consolidarea Timișoarei ca un hub regional pentru dezvoltarea imobiliară și urbană.
