Zonă de drop-off la Colegiul Național Bănățean din Timișoara. Părinții își vor putea lăsa copiii fără să blocheze
Screenshot

Zonă de drop-off la Colegiul Național Bănățean din Timișoara. Părinții își vor putea lăsa copiii fără să blocheze strada Ion Ghica
Primăria Timișoara anunță finalizarea zonei de tip „drop-off” amenajate la Colegiul Național Bănățean. Măsura intră în vigoare de luni, odată cu începerea școlii, și are ca scop reducerea aglomerației și creșterea siguranței elevilor în orele de vârf.
Noua zonă a fost gândită pentru părinții care își aduc copiii cu mașina la școală sau vin să îi preia la finalul cursurilor. Aceștia vor putea opri pentru scurt timp, astfel încât elevii să urce sau să coboare din autoturism, fără ca mașinile să blocheze strada Ion Ghica.
În ce intervale funcționează zona de drop-off
Potrivit Primăriei Timișoara, zona va fi rezervată pentru lăsarea și preluarea elevilor de luni până vineri, în trei intervale orare:
- 7:30 – 8:30;
- 11:30 – 12:30;
- 15:30 – 16:30.
În aceste intervale, oprirea este permisă pentru timpul necesar urcării sau coborârii copiilor din mașină. Zona nu este însă destinată staționării sau parcării.
Principiul este unul simplu: părintele oprește, copilul urcă sau coboară, iar mașina își continuă deplasarea. În acest fel, autoritățile speră să evite formarea șirurilor de autoturisme și blocarea circulației în apropierea unității de învățământ.
Primăria Timișoara: „Mai simplu pentru părinți, mai sigur pentru copii”
Amenajarea este importantă în special în contextul numărului mare de elevi care învață la Colegiul Național Bănățean și al traficului intens din zonă.
„La cel mai mare liceu din Timișoara, într-una dintre cele mai aglomerate zone ale orașului, o organizare mai bună a traficului contează”, transmite Primăria Timișoara.
Autoritățile locale susțin că noul sistem ar trebui să facă mai ușoară aducerea și preluarea elevilor, dar și să reducă situațiile în care autoturismele oprite sau staționate în apropierea școlii îngreunează circulația.
Noua zonă de drop-off de la Colegiul Național Bănățean va putea fi utilizată începând de luni, odată cu revenirea elevilor la cursuri.
