Sala Polivalentă de lângă stadionul Dan Păltinișanu intră în linie dreaptă. A fost lansată licitația pentru finalizarea lucrărilor

0

Lucrările la Sala Polivalentă de pe strada Podeanu, începute în urmă cu aproape 16 ani, se apropie de final. Consiliul Județean Timiș a lansat licitația pentru execuția ultimelor lucrări, investiția fiind estimată la peste 35 de milioane de lei.

Un nou pas important a fost făcut pentru finalizarea Sălii Polivalente de pe strada Podeanu, aflată în apropierea stadionului Dan Păltinișanu din Timișoara. Proiectul, început în urmă cu aproape 16 ani și rămas mult timp în impas, a fost scos la licitație, ceea ce deschide drumul către încheierea investiției.

După finalizarea procedurii de achiziție și soluționarea eventualelor contestații, autoritățile estimează că lucrările vor putea începe într-un ritm susținut. Anunțul a fost făcut de Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, care a precizat că lansarea licitației reprezintă un pas esențial pentru deblocarea investiției. 

Sala Polivalentă este finalizată în proporție de 70%

Potrivit lui Alfred Simonis, șantierul se află în prezent la un stadiu de aproximativ 70%, însă mai sunt de executat lucrări importante la structură, instalații și finisaje, atât în interior, cât și la exterior. De asemenea, proiectul include amenajarea căilor de acces, a parcărilor și achiziția echipamentelor necesare desfășurării competițiilor sportive și a altor evenimente.

„Astăzi s-a scos la licitație proiectul de finalizare a Sălii Polivalente de pe strada Podeanu. Lucrarea, începută acum aproape 16 ani, intră în linie dreaptă și, după etapele licitației și eventualelor contestații, ne putem apuca de treabă”, a transmis Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. 

Investiție de peste 35 de milioane de lei

Anul trecut, Consiliul Județean Timiș, Universitatea Politehnica Timișoara și Primăria Timișoara au încheiat un parteneriat prin care și-au asumat o contribuție de peste 20 de milioane de lei pentru finalizarea proiectului. Procedurile de licitație au durat mai multe luni, iar acum investiția intră într-o nouă etapă. 

Valoarea estimată a contractului pentru finalizarea lucrărilor depășește 35 de milioane de lei, dintre care 22 de milioane de lei vor fi asigurate din bugetul Consiliului Județean Timiș.

La final, Sala Polivalentă de pe strada Podeanu va avea o capacitate de 2.500 de locuri și va putea găzdui competiții sportive, concerte și alte evenimente de amploare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *