Giroc investește în educație. O nouă grădiniță cu 160 de locuri va fi construită în zona Unității Militare
O investiție majoră pentru educația timpurie din Giroc!
În data de 19.06.2026 a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul:
„Construire Grădiniță P+1E în zona U.M., Com. Giroc, Jud. Timiș”
Cod SMIS: 357396
Contractul de finanțare a fost semnat în cadrul Programului Regional Vest 2021–2027, Prioritatea 6 – „O regiune educată și atractivă”, prin ADR Vest.
Valoarea totală a proiectului este de 25.667.448,33 lei, din care 9.225.426 lei reprezintă finanțare europeană.
Noua unitate de învățământ preșcolar va fi construită în zona Unității Militare, comuna Giroc, și va contribui la dezvoltarea infrastructurii educaționale timpurii din comună.
Proiectul prevede:
– 8 săli de grupă
– 1 bucătărie, 1 sală de mese și cabinet medical
– capacitate totală de 160 de locuri pentru preșcolari
– dotări moderne și mobilier nou
– măsuri de accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități
– clădire eficientă energetic, cu standard nZEB
Investiția vine ca răspuns la creșterea rapidă a numărului de copii preșcolari și la nevoia extinderii infrastructurii educaționale timpurii din comuna Giroc, oferind condiții moderne și sigure pentru cei mici. Proiectul se află acum în etapa de implementare și urmează zilele următoare lansarea procedurii de licitație pentru lucrări.
🇪🇺 Continuăm să investim în educație, în viitorul copiilor noștri și în dezvoltarea unei comunități moderne și bine pregătite pentru generațiile următoare.
Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană, prin ADR Vest în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027.
Pentru informații detaliate despre program, accesați www.vest.ro.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest
#dezvoltaminvest #dezvoltamimpreuna #PRVest #ADRVest #regiuneavest #fondurieuropene #PrimariaGiroc #Giroc #Educatie
