Doliu în atletismul timișorean. Emil Grozescu, omul care și-a dedicat viața Politehnicii Timișoara, a încetat din viață
Doliu în atletismul timișorean. Emil Grozescu, omul care și-a dedicat viața Politehnicii Timișoara, a încetat din viață
Atletismul românesc și comunitatea sportivă din Timișoara sunt în doliu după dispariția lui Emil Grozescu, unul dintre cei mai importanți coordonatori și formatori de campioni din cadrul Politehnicii Timișoara.
Timp de peste 40 de ani, activitatea lui Emil Grozescu s-a confundat cu performanța în atletismul timișorean. Sub îndrumarea sa, numeroși sportivi au devenit campioni naționali, iar rezultatele obținute de secția de atletism a Politehnicii Timișoara au rămas de referință în sportul românesc.
De-a lungul carierei sale impresionante, Emil Grozescu a contribuit la câștigarea a peste 350 de titluri naționale și a 650 de medalii la campionatele naționale. Printre cele mai importante realizări se numără participarea la Jocurile Olimpice de la Moscova din 1980, alături de sportivul Vasile Bichea, care a ocupat locul 9 în finala olimpică. Totodată, a fost prezent și la Campionatul Mondial de cros, unde echipa României, din care făcea parte sportiva Geta Gazibara, a obținut locul 1.
În semn de recunoaștere pentru întreaga sa activitate dedicată sportului și orașului, Emil Grozescu a primit în anul 2016 titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara”.
Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face vineri, 22 mai, de la ora 13:00, la Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei, la capela mică.
Drum lin spre cer, Emil Grozescu!
Dumnezeu să-l odihnească în pace.
