Primăria Timișoara continuă lucrările de reparații în școli și grădinițe. Peste 20 de unități de învățământ, incluse în program

0

Primăria Timișoara continuă lucrările de reparații în școli și grădinițe. Peste 20 de unități de învățământ, incluse în program

Primăria Municipiului Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș, început încă din toamna anului trecut. Lucrările vizează peste 20 de școli, licee și grădinițe din Timișoara și au ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor în care învață copiii.

Prin aceste intervenții, autoritățile locale își propun ca elevii și preșcolarii să beneficieze de spații sigure, curate și primitoare, în care să poată învăța și se dezvolta în cele mai bune condiții.

„Avem un mix de mari proiecte de investiții în școlile timișorene, fie reabilitări cap-coadă, fie construcție de noi corpuri de clădire și intervenții punctuale de reparații. Ținta noastră este să oferim condiții egale de studiu elevilor, în toate unitățile de învățământ din Timișoara”, a declarat Dominic Fritz, primarul municipiului.

Lucrările realizate de municipalitate includ reparații ale sălilor de clasă, renovarea grupurilor sanitare, intervenții la instalațiile termice, refacerea holurilor, dar și lucrări la acoperișuri și fațade. În unele unități sunt amenajate și curțile sau locurile de joacă pentru copii.

Printre unitățile în care au fost deja finalizate sau sunt în curs lucrări se numără Școala Gimnazială nr. 25, unde au fost refăcute patru săli de clasă, și Școala Gimnazială nr. 12, unde au fost renovate șapte săli. La Grădinița PP nr. 37 a fost modernizat grupul sanitar.

Programul de reparații a inclus și intervenții la Liceul Teoretic „William Shakespeare”, unde a fost reparat acoperișul clădirii de pe strada Rudolf Walter, precum și la Liceul de Arte Plastice Timișoara, unde a fost înlocuită instalația de încălzire.

În prezent, echipele contractate de municipalitate lucrează la Liceul „I. C. Brătianu” și la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, unde sunt realizate lucrări la grupurile sanitare. De asemenea, sunt în desfășurare reparații la sălile de clasă de la Liceul Tehnologic de Silvicultură și Agricultură „Casa Verde”.

Intervenții similare au loc și la mai multe grădinițe și școli, printre care Grădinița PN nr. 19, Grădinița PP nr. 25, Grădinița PP nr. 53, Grădinița PP nr. 14, dar și la Școala Gimnazială nr. 4 și din nou la Școala Gimnazială nr. 25.

Autoritățile locale precizează că lucrările sunt realizate etapizat, astfel încât activitatea educațională să nu fie afectată, iar elevii să își poată continua cursurile în condiții normale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *